Dragă Sorin Stoica,

stoica

Despre tine se spun în principiu două mari chestii: 1. că ai fost un foarte bun prozator, decedat prea devreme, la 28 de ani și 2. că, din păcate, nu ești foarte citit.

Dacă despre faptul că ești un foarte bun prozator nu mă pot pronunța, din motive subiective (adică na, pentru mine ești), că nu ești foarte citit e, probabil, o consecință a faptului că nu mai ești foarte activ, ca să zic așa; romanele tale au stat multă vreme la vînzare pe situri cu 4-5 lei. Nu știu cum mai e acum, parcă te-au reeditat anul trecut?

Pentru că „O limbă comună” am citit-o deja de foarte mult timp, voiam să-ți zic două vorbe despre „Dincolo de frontiere”. Care mi-a plăcut pentru că:

– ești din generația mea. Cred că întotdeauna o să-mi placă tot e ce din generația mea, indiferent de cît e de bine sau prost scris, doar pentru faptul că mă identific cu epoca, așa că lucrurile despre care amintești tu îmi sînt familiare, recunosc referințele din cultura populară a vremii, tendințele, vocabularul, moda.
– trimiți (indirect) la „Muzici și faze”, care mie mi-a plăcut foarte mult (și ție, de fapt): gașca, muzica, școala. În lumea virtuală a personajelor din cărți, Jul și Tinuț sînt probabil prieteni buni, deși îi despart vreo 15-20 de ani, mi se pare.
– se citește lejer, nu-ți trebuie școli înalte ca să pricepi (mai ales că mizezi foarte mult pe oralitate), deși uneori parcă o dai în filozofeli, dar te repari rapid, cu autoironie.
– scrii foarte fain și deschis despre consătenii (și părinții) tăi din Bănești, nu-i ridici în slăvi, nu-i ridiculizezi, ești pur și simplu un fin observator și critic.

Nu știu, cred c-am fi putut fi prieteni sau ceva. Păcat că ai plecat așa repede.

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: