Dragă Andrei Crăciun,

craciun

sînt sigură că ești mai obișnuit să scrii scrisori decît să primești, deși, ce știu eu?, poate ție chiar îți scriu cititorii, dușmanii, admiratorii sau prietenii, însă eu trebuia să-ți spun cumva că am terminat zilele trecute cartea ta, Aleea Zorilor, care nu mai țin minte dacă e roman sau nuvelă, sau poate chiar o scrisoare de dragoste adresată domnului nostru Bohumil Hrabal, da!, sigur asta trebuie să fie, deși ai spus tu, poate de mai multe ori, că orice ai scrie, roman, povestire, articol, tot poezie e, așa că poate e o poezie de dragoste, dar ce mai contează, cînd mi-a plăcut atît de mult, deși eu nu mai citisem nimic scris de tine, cu toate că ești un obsedat textual și scrii, încontinuu scrii, în cărți, în ziare, pe bloguri, pe pereții lui Zuckerberg, ei bine, abia acum te-am citit eu, după ce te-am auzit la radio într-o emisiune spunînd ceva de Hrabal, nu mai știu ce, spălam vase și nu te auzeam prea bine sau poate am și uitat, deși îmi amintesc cu precizie că spuneai despre domnul nostru Marcel Proust că seamănă cu Vali Vijelie sau invers, asta chiar nu mai știu și nici nu contează, mi-e și rușine că îmi amintesc tocmai detalii din astea triviale, dar am zîmbit, Andrei, am zîmbit și citind poezia ta de dragoste, of! cred că totuși e pentru Alee nu pentru Bohumil, pentru Dig și Calu, pentru vărul Ionuț, care a plecat în Franța și acum își spune Toni, pentru Felicia care acum dansează la bară în Sevilla, pentru bunicul Arsene și Nenea Virgil și Nea Niculae, am zîmbit, să știi, dar m-am și întristat, dragule, pentru că fiecare dintre noi avem o Alee a noastră, pe care am pierdut-o sau poate ne-a pierdut ea pe noi, să știi că Aleea mea era rotundă și n-o s-o uit niciodată, pentru că aici am căzut de pe bicicletă în clasa a cincea și mi-a rămas o cicatrice pentru restul vieții, Aleea mea era cu Mihaela, și Laura, cu Bogdan și frate-su mai mare, care avea șnur albastru la uniforma de pionier, și Roxana și Cristi și cealaltă Mihaelă, pe toți cred că ne-a pierdut Aleea, dar ea a rămas acolo și precis așteaptă să ne amintim de ea și s-o mai vizităm așa, din cînd în cînd.

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: