Dragă Thomas Mann,

mann

Nu știu dacă-ți amintești cum ziceam pe la începutul lui septembrie (Instagram mi-e martor!) c-am recitit „Moartea la Veneția” vara asta și că fac asta tot la cîțiva ani, fără speranța că vreodată o să ajung să citesc și altceva scris de tine care să aibă mai mult de 200 de pagini. Pentru că trăiam cu senzația că dacă e lung, clasic și german, e musai să fie plicticos, știi tu, probabil ți s-a mai zis.

Dar iată că universul a conspirat coelhian, și la nici cîteva săptămîni de cînd îți declaram cele de mai sus, am început „Casa Buddenbrook”. Care da, a avut cîteva sute de pagini în plus peste 200, dar plictisitoare n-a fost deloc. Ba chiar am ajuns să iau în cosiderare ideea de a citi „Faust”, după ce i-a făcut Mircea Cărtărescu (trebuie să-l știi, un scriitor cunoscut de la noi) lobby la radio fix cînd citeam eu Buddenbrook!

Și cum să zic, dragă Tom, după ce mi-am revenit din șocul și invidia de a afla că ai publicat romanul ăsta la 26 de ani (ceea ce înseamnă că l-ai scris cînd erai încă și mai tînăr), restul a fost un deliciu. Pentru că să știi că eu n-am pus atît de mult la suflet declinul familiei și toată drama, poate sînt mai insensibilă, dar am fost foarte atentă la cît de minuțios ai descris rochiile doamnelor, cu gulerașe albe brodate de mînă, redingotele domnilor, de culoarea scorțișoarei și pantaloni de culoarea mazărei, broderiile fine, marginile aurite ale porțelanurilor, camera cu peisaje pictate. Da, dragă, s-a trezit în mine un instinct de fată de pension, ceva de speriat. Unde mai pui c-am ajuns să caut pe internet (sper că deja ți s-a explicat ce e ăla, că altfel mă lungesc prea mult și n-am timp) celebrele supe ale familiei, dintre care îmi va rămîne cu siguranță în memorie celebra supă de slănină, „un fel de bulion preparat cu varză acră în care se turnau toate felurile ce alcătuiau prînzul: cartofi, şuncă, prune uscate, pere răscoapte, conopidă, mazăre, fasole, sfecle şi alte lucruri, împreună cu un sos de fructe”.

Să nu crezi c-am rămas chiar impasibilă la personajele tale și eșecurile lor amoroase, boli și falimente, bravam și eu mai sus. Dar toți Buddenbrookșii la un loc, cu toate metehnele, nu fac cît ăsta micu’, Hanno, cel pe umerii căruia ar fi trebuit să cadă toată povara dulce-amăruie a moștenirii familiei. L-am iubit pe copilul (și mai ales adolescentul) ăsta, cum rar am iubit personaje. Și cred că și tu l-ai iubit, și, deși nu l-ai cruțat, l-ai înzestrat cu preaplin de sensibilitate și umanitate.

Aș mai avea să-ți spun una alta, poate cînd ne vedem, că oricum trebuie să-mi lămurești replica aia de la sfîrșit. Ah, da! Încă ceva, pe final. Un singur lucru nu mă așteptam să găsesc în cartea ta: umor. Și-a fost din plin. Chapeau!

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: