Dragă Shaun Tan,

IMG_4567

Sigur că auzisem de tine și mai ales de cartea ta, de cîțiva ani deja. Doar că niciodată nu m-au preocupat prea tare romanele grafice, ba, iertată-mi fie ignoranța și aroganța, chiar le desconsideram un pic (da, știu!). Unde mai pui că romanul ăsta al tău (sau ce e pînă la urmă?), nici nu are cuvinte, doar imagini! Doar că vezi tu, odată cu vîrsta (presupun) vine și un soi de înțelepciune (haha, ce amăgire, dar dă bine!) și ce m-am gîndit eu? Ia să încercăm și niște romane grafice, și, ca să nu o dau în bară, să începem cu ceva cunoscut & apreciat. Ceea ce am și făcut, după cum vezi. Am mai împrumutat cu ocazia asta încă un roman grafic, nu spui care, ajung eu și la el în curînd!

Ce nu știam eu, dragă Shaun, e că tu de fapt ți-ai creat așa un univers propriu, fantastic și ușor straniu, cu personaje ciudățele, și dă-mi voie să mă dau mare și să-ți spun că am recunoscut și aplaudat influența lui de Chirico (asta pentru că am fost nu de mult la o expoziție cu lucrările lui, nu că aș fi vreo mare expertă). Un alt lucru pe care nu-l știam e că ai un Oscar (și cu siguranță multe alte premii în industria ta, dar pentru profani ăsta sună cel mai cunoscut) pentru The Lost Thing, o animație pe care o s-o caut (dacă nu uit).

Iar The Arrival / Sosirea, bijuteria asta pe care am „citit-o” eu, își merită toate premiile și laudele. N-ai folosit cuvinte, pentru că-s inutile. Ilustrațiile spun tot. Povestea emigrantului universal, care lasă în urmă țară, familie și prieteni și ajunge într-un loc străin (și ușor fantastic, cum ziceam), întîlnește alții ca el, oameni fugiți din calea războiului, a sărăciei sau a regimurilor opresive. E fain c-ai lăsat fiecărui cititor posibilitatea să-și imagineze propria versiune a poveștii, să înțeleagă ce e de înțeles, să spere ce e de sperat și să vadă luminița de la capătul ilustrațiilor, care, sepia fiind, am impresia că ți-au dat posibilități nenumărate de joacă cu tonurile, de la întunecat-opresiv la cald-optimist, în funcție de ce-ai vrut să transmiți.

Probabil mai nimerit ar fi fost să-ți scriu o scrisoare fără cuvinte, poate o ilustrație? 🙂 Prea tîrziu, poate la următoarea.

Spor și inspirație, dragă Shaun, sînt cu ochii pe tine de-acum!

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: