Dragă Bogdan Răileanu,

raileanu

Ca mulți alții, cred, te-am citit prima dată în Revista iocan și, după cum zice Goodreads (bless it, că pe memoria mea nu prea te poți baza), „Ce mai face Vincent Gallo” a fost una dintre povestirile care mi-au plăcut cel mai mult din numărul ăla. Între timp numele tău l-am uitat, dar povestirea (prescurtată de memoria mea „aia cu Vincent Gallo”) nu, dovadă că titlurile povestirilor sînt foarte importante, dar despre asta în altă scrisoare. (În paranteză fie spus, cred că nu cred că l-am văzut pe Vincent Gallo în alt film decît Buffalo 66).

Așa. Și a apărut volumul ăsta, „Tot spațiul dintre gîndurile mele”. Și-au venit criticii să zică de bine despre el. Între noi fie vorba, probabil l-aș fi cumpărat oricum, dar trebuie să știi că meritul e un pic și al Laviniei Braniște, de fapt nu al ei personal, ci al faptului că cel puțin în 2 locuri te-am văzut comparat cu ea. Iar orice comparație cu ea îmi ascute instant simțurile, pentru că LB = love, nu insist. Dar să revin: cumpărat, citit, plăcut.

Am apreciat mai multe la povestirile tale, de exemplu faptul că te miști lejer prin mai multe tipuri de subiecte (un pic de artă, un pic de activism, un pic de Paraschieva, un pic de lgbt), și pare că-ți ies toate binișor. Apoi faptul că parcă te distanțezi de proza cu aer corporatist, în care mă cam împiedic în ultimul timp, este un alt mare plus (love pentru ”Capul de girafă” și „Bastards and Sons”). Am regăsit și un soi de personaj principal (desigur, mereu altul – Tudor, Andrei etc.), un bărbat pe la 35-40, ușor supraponderal & preocupat de asta și-am detectat și un umor fin, care e mereu binevenit. Și, da, mă văd nevoită să-ți zic și eu: nu mi-a plăcut povestirea care dă titlul volumului, asta e, regret. Păcat că e prima, rugăm cititorii să nu se impacienteze, urmează chestii excelente.

Înțeleg că acum te ocupi cu un roman, așteptăm cu interes, deși între noi fie vorba, povestirile ți se potrivesc foarte bine, mai vrem.

Spor și succes la premiile alea!

 

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: