Dragă Bogdan Munteanu,

bogdan-munteanu---ai-uitat-sa-razi---c1

În primul rînd, ce e cu atîția Bogdani și proza scurtă și de ce tot îmi ies mie în cale în ultimul timp?

În al doilea rînd, iată, am terminat volumul tău de povestiri de mai bine de o săptămînă, și mai bine-ți scriu acum, să nu uit, că precis mă iau cu altele.

Trebuie să știi că l-am ocolit o bună vreme, din cauza titlului, ai să rîzi (sau poate nu!), pentru că aveam impresia că sînt povestioare din astea umoristice, de hlizeală, or eu, cititor serios (ahem!) nu prea-mi obosesc neuronul cu așa ceva. Dar ce să vezi, iată că nu. În ciuda titlului (Ai uitat să rîzi) ușor băgător în ceață (care de altfel e și titlul unei povestiri), subiectele abordate de tine sînt chiar extrem de serioase, nu ți-e frică să sondezi în adîncurile noastre, să scoți la lumină amintiri (nu tocmai fericite) din copilărie și adolescență, neliniști de tinerețe și nefericiri conjugale, să jonglezi cu sentimente, cu dialoguri (foarte bune, oralitatea pare punctul tău forte) și – să dăm totuși Bogdanului ce-i al Bogdanului – umor, că nu-ți lipsește, dar e foarte bine dozat, degeaba mă speriasem eu.

Trebuie să știi, dragă Bogdan, că în general prefer povestirile mai lungi de 3-4 pagini (deși, desigur, tu scrie în continuare cum îți vine din condei!), dar mi se pare surprinzător cum reușești totuși, în astea cîteva pagini, să creezi un micro-univers foarte credibil; de fapt, dacă mă gîndesc bine, întregul volum are un univers propriu, personajele tale se cunosc toate de undeva și migrează fără jenă dintr-o povestire în alta.

Tu, cu ce te mai ocupi, la ce mai scrii? Spor, ne mai citim!

L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: