Dragă Iulian Bocai,

prita barsacu

Iată ceea ce sper eu că este începutul unei frumoase prietenii, dintre mine și cărțile tale, desigur, cu condiția ca tu să scrii în continuare.

Apropo, nu știu cum te găsește mica mea scrisoare. Sper că la un birou sau în vîrful patului, scriind. Fie! Poți dormi dacă ai avut o noapte mai lungă, ideea e că, indiferent de orele de culcare și trezire, sper că scrii. Și sper că o faci pentru tine, un roman, o nuvelă, niște povestiri, nu doar alte conțopisme adiacente cu care sînt nevoiți să se ocupe mai toți scriitorii de la noi.

Dar să nu mai insist cu asta. Voiam de fapt să zic că acum vreo două săptămîni am dat gata în vreo 2-3 zile (căci, vezi tu, nici cititorii n-au timp doar pentru citit) cărțulia ta, „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu”, bildungsnovella cred că i s-a spus. Cine-ar fi zis, dragă Iulian, că un debut poate fi atît de reușit, o frază atît de precisă și de fermecătoare, un univers rural atît de autentic românesc și parcă totuși ireal? (Poate c-au fost unii, dar eu nu-s printre cei mai încrezători).

Acum, probabil că nu e cel mai flatant lucru din univers să fii comparat cu alți scriitori (decît în cazul în care-s idolii tăi sau ceva), dar voiam să-ți zic că nuvela ta mi-a adus aminte de niște cărți care mie mi-au plăcut foarte: Priță, minunăția asta de personaj, mi-a amintit de Bobiță a lui BAS din „Copilăria lui Kaspar Hauser”, atmosfera din satul hidrocentralist e parcă din aceeași familie cu „Parohia” lui Dan Coman, iar curgerea și tehnica frazei aduc cu cea a lui Andrei Crăciun din „Aleea Zorilor”. Vezi tu, eu nu-s critic literar, s-ar putea să mă înșel amarnic, dar, te rog, ia ce-am spus acum musai ca un mare compliment, pentru că asta s-a vrut.

Și, înainte să te-ndemn din nou să faci bine să-ți vezi de scris, voiam doar să-ți mai zic că dintre toate cărțile românești pe care le-am citit anul ăsta, a ta mi-a plăcut cel mai mult. (Asta să rămînă între noi).

Și, la ce ziceai că mai lucrezi?

xo,
L.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: