Dragă Hubert Mingarelli,

IMG_2514
 
Profit de faptul că a nins în România (iar aici, cînd ninge, se blochează circulația, se închid școli, e o adevărată aventură) ca să-ți scriu această scurtă scrisoare, că e multă, multă zăpadă în cartea ta, și e cumva de sezon? Eh, exagerez, desigur.
 
Să începem cu mărturisirile. Se făcea că o fată cu opinii deștepte a menționat la un moment dat cartea ta printre alte cărți de iarnă—că știi cum le plac oamenilor listele—spunînd că e pe nedrept trecută cu vederea, că e scurtă, dar de impact, și ridică multe dileme morale. Și-atunci mi-am zis, desigur, hai să vedem.
 
Și-am văzut.
 
Am văzut o zi absolut obișnuită din viața a trei soldați germani trimiși la vînătoare de evrei în mijlocul iernii poloneze. Am văzut conștiințe înghețate, oamenii din spatele soldaților, bîntuiți de coșmaruri și de fețele celor pe care sînt nevoiți să îi execute zilnic. Am văzut cum proximitatea te poate apropia și îndepărta în același timp. Am văzut și cum poți să faci o supă dintr-o ceapă, niște slănină și o bucățică de salam, și-am văzut cum se poate diseca umanitatea în cele mai mărunte detalii și cum pot să te macine conflictele interioare pînă la răsturnarea valorilor morale. La urma urmei, nuvela ta, deși atît de scurtă și de minimalistă în aparență, duce cu ea o greutate emoțională care nu apelează totuși la sentimente lacrimogene, cum se întîmplă cu multe romane despre război și mai ales holocaust, lucru pe care l-am apreciat foarte mult.
 
Recunosc că mi-ar plăcea să-ți văd cartea tradusă în română, sper că o editură isteață să pună mîna pe ea, că e o bijuterie care nu merită ratată.
 
Spor la scris! Nu știu cînd și dacă ne mai citim, căci YA, cu care te îndeletnicești de obicei, nu se înscrie între preferințele mele, dar A Meal In Winter a fost o reală plăcere!
 
L.
 
P.S. Mi se spune că Eugen Negrici a scris și el o carte în aceeași direcție, Omul din Castranova, eu o s-o caut, îți zic și ție, în caz că te interesează.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: