Dragă Donna Tartt,

IMG_2953 2

Nu țineam neapărat să-ți scriu acum—dar ce să și facă oamenii în vremurile astea de distanțare socială?—însă am dat ieri de o cronică la The Secret History, apărută taman la publicare, în ’92, cînd o doamnă (jurnalist? critic?), Laura Shapiro, se plîngea că oh! cartea ta ar fi putut fi întorcătoare de pagini dacă, dacă! personajele ar fi fost mai interesante, mai convingătoare, că e imposibil să le distingi, că nu au trăsături care să-i individualizeze & alte inepții care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap. Sper că nu ai pus la suflet aceste mizerii, tu fiind pe vremea aia o tînără debutantă. Pe de altă parte, Sonny Mehta, editorul tău de la Knopf, un vizionar, te-a ghicit din prima, prezicîndu-i cărții nu doar un statut de carte-cult, ci chiar un clasic modern, lucru care s-a adeverit cu vîrf și îndesat.

Altfel, eu să știi că tocmai am recitit-o, și nu doar că m-au (re)convins personajele tale, dar m-au emoționat, m-au pus pe gînduri, am fost vrăjită, evident, de Henry, acest magnetic erou modern, și de toate calitățile cu care l-ai înzestrat și fără de care cartea n-ar fi funcționat (chiar dacă în paranteză fie spus preferatul meu e Francis, vulpinul fashionist, care într-o viață viitoare sper să aibă parte de un final mai bun decît blonda Priscilla).

Dacă doamna Shapiro ar fi binevoit să citească cu atenție, ar fi trecut dincolo de aparența personajelor și ar fi mers un pic mai în profunzime, ar fi observat că romanul tău pleacă de la o idee—frumusețea e teroare—si te trece, subtil, de la anticii greci și latini, prin Dante, pînă la Dostoievski, Tolstoi, Fitzgerald și alții. Că poți să-l citești bine mersi pe diverse paliere, de la thriller, la roman psihologic, un campus novel boem sau un roman erudit care disecă principiile și ideile anticilor în relație cu societatea modernă. Sau poți să-l citești, ca mine, amestecat, observînd cînd un detaliu, cînd altul, ba mileurile din casa gemenilor, ba faptul (total improbabil) că un tînăr de 20 de ani e capabil să recunoască o nuanță ca Chanel red, ba genialele ore de greacă ale lui Julian, subliniind cînd pasaje care pun în evidență mica mea obsesie pentru dark academia, cînd o trimitere la Homer, Euripide sau chiar Mycroft Holmes. Ca să nu zicem nimic de pastiluțele ironice.

Închei aici, dragă Donna, sperînd că scrisoarea mea te găsește sănătoasă, izolată corespunzător și scriind (finalizînd, aș îndrăzni să sper) următorul tău roman. După socotelile mele, în 2, maximum 3 ani ar cam fi timpul pentru unul nou, deci îți doresc inspirație, răbdare, cafea și ce mai crezi tu de cuviință.

xo,
L.

P.S. Sper că Laura Shapiro se ocupă cu altceva acum. 🙄

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: