Dragă Bogdan Coșa,

Tocmai am terminat „Cât de aproape sunt ploile reci” și sînt pe fugă, mă duc să iau copila de la școală, dar țin să-ți las vreo două vorbe.

La nivel de atmosferă, romanul mi s-a părut foarte bun, chiar excelează la capitolul mizerabilism, pe care l-am simțit cap-coadă, în toate detaliile, de la noroiul din exterior la jegul din casă, în care mereu pute, lucrurile sînt rupte și murdare, cartofii sleiți, iar oamenii nespălați, betegi și indolenți.

Ți-a ieșit foarte bine și autenticitatea limbajului, lucru pe care țin să-l aplaud, îmi amintesc iar de cît de cult și corect gramatical vorbesc țăranii Ioanei Nicolaie și simt cum îmi crește tensiunea. Au și țăranii tăi niște scăpări, dar nesemnificative, numai o soacră afurisită ar putea să îți impută ceva la partea asta. (Da, am subliniat în carte, dovezi la cerere.)

Ca structură, nu mi-a fost foarte clar dacă e povestea lui Nuțu (dar atunci de ce divagăm pe la Nae prin familie) a tuturor membrilor familiei (dar atunci avem prea puțin din Doina și Dumitrița). Sau poate a tuturor și a nimănui în special, a familiei dezmembrate și vieților distruse de alcool, a satului zilelor noastre, a societății etc. Mi-aș fi dorit să am un timeline mai clar, dar nu e un defect pe care să i-l imput romanului, e un detaliu perfect asumat auctorial și l-am luat ca atare, nu știm niciodată în ce an ne aflăm, avem doar cîteva repere ici și colo: o casetă cu Mădălina Manole, un telefon roz cu clapetă, o iminentă criză economică, o poză pe Facebook.

Nu e nimeni fericit în cartea asta, nu se spun bancuri, nu se rîde, nu m-am atașat de personaje, dar cumva pare că tu ai făcut-o, dragă Bogdan, mi se pare că ai nu doar îngăduință față de ele, ci și un pic de afecțiune.

Închei acum, spunîndu-ți că aș fi putut să mă lipsesc de niște metafore, la fel și de elefantul care stătea să crape (cine e totuși naratorul ăsta?), DAR află că tot capitolul „februarie” (p. 167) e minunat-minunat și preferatul meu din toată cartea.

Nu știu cînd și ce mai citesc scris de tine, mai cercetez. Spor în ce faci!
L.

P.S. Superbe numele de bărbați. Puiu, Nae, Nuțu, Bebe. Su-per-be! ❤

P.P.S. Știu că nu e de dorit să îi spui asta unui autor, dar ploaia și apăsarea de la începutul cărții mi-au amintit de „Ploile amare”, un roman îmbibat de ploaie, umezeală și frig, iar disperarea, încrîncenarea și tensiunea din familie de minunăția care e „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”. A se lua ca un compliment. 😃

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: