Dragă Radu Cosașu,

Shana tovah!

Am tot vrut să-ți scriu de ceva vreme, dar ba nu aveam timp, ba era prea tîrziu și mi-era lene, dar acum am zis gata! dacă nu te felicit acum, atunci cînd? În plus, cred că și mătușile tale ar considera anul nou o ocazie suficient de bună pentru o scrisoare, dacă nu chiar o masă în toată regula. (Nu mă pricep eu să fac challah, și nici n-aș încerca vreodată, dar am copt azi niște brioșe cu fructe de pădure, aproape sper că le-ar aprecia și dumnealor.)

Revenind. Te-am citit, dragă Radu, ca tot omul, prin dileme și pe unde s-a mai nimerit ocazional pe net, dar nu știu cum nu am luat la frunzărit nici un volum pînă acum, deși nu puțini sînt cei care-ți strigă geniul în stînga și-n dreapta. (Aici o să ai de comentat, dar ia mai bine o brioșă și lasă-mă să termin.) Așa că am procurat dintr-un foc 3 volume, sau chiar 5, dacă ne luăm după conținut, și-am zis să încep la întîmplare.

Acum recunosc că după textele din Cinci ani cu Belphegor nu mă omor foarte tare, sportul de acum 50 de ani nu e tocmai hobby-ul meu, dar perseverez cu ele seară de seară, pentru că găsesc mereu ceva interesant și mai ales amuzant chiar și în ele. (Uneori funcționează perfect pe post de somnifer, spre rușinea mea mă văd nevoită să-ți mărturisesc și asta.)

Dar Mătușile din Tel Aviv, dragă Radu, mătușile—„aceste forme de mame cu care se poate discuta orice”—sînt ceva ce de mult n-am mai găsit eu prin cărți. Un poem-proză în care ne plimbi de la București la Tel Aviv cu mici escale la Bacău și Ierusalim și din care odată ce începi să citești nu prea mai știi cînd să te oprești, decît dacă-ți amintești ocazional că ți-e foame sau că ai copii. (Aici tu nu ești tu, e cititorul, înțelegi tu. 🙈)

Aș vrea să fac o comparație genială, dar mă tem că singura care îmi vine în minte e cu o telenovelă din care nu te poți opri. Sigur că nu e frumos și mai ales intelectual să compari o carte cu o telenovelă (puteam și eu să zic un roman de excepție, o ciocolată), dar e fix așa cum spun, îți vine să zici: mai adu dragă niște popcorn, să vedem ce mai zic/fac/dreg fetele astea cu inimă mare dar limbă ascuțită, care văd în Zaharia Stancu cel mai frumos bărbat pe care l-a avut România, cum reușește Relu să le mai oftice un pic vorbind cu „aia” la telefon sau scriind te miri ce prin ziare și reviste. Mă declar deci fan al mătușilor tale (și-al scrisului tău, prin extensie), și bine-ai făcut c-ai urmat sfatul lui T. Mazilu, nu știu sigur dacă tu te-ai salvat descriindu-ți mătușile, dar mie sigur mi-ai salvat un weekend.

Ne mai citim! Cum ziceam, abia am început.

L.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: