Dragă Damon Galgut,

În primul rînd trebuie să-ți cer scuze că a durat atît de mult ca scrisoarea mea să te găsească, dar, după cum bine știm noi dintr-un celebru film autohton, viața e complexă și are multe aspecte. Unde mai pui că ne despart și vreo 10.000 de kilometri.

Spre deosebire, poate, de alți cititori, recunosc că singura mea interacțiune anterioară cu literatura sud-africană s-a produs acum 10+ ani, cînd am citit minunatul roman al domnului Coetzee, Dezonoare. Și mai recunosc că, dacă ar fi fost să aleg, aș fi fost mai degrabă interesată să citesc ceva de Nadine Gordimer, dar iată că biblioteca locală, receptivă la premii literare și noutăți comerciale, mi te-a scos efectiv în față și ce era să fac.

O să fiu sinceră, dragă Damon, nu m-a fascinat din prima scriitura ta. De fapt nici pînă la final nu pot să zic că am fost neapărat cucerită de stil, dar povestea din The Promise a reușit să mă captiveze pe parcurs din ce în ce mai mult, odată ce am priceput încotro o ia. E destul de tristuț romanul ăsta al tău, sînt multe înmormîntări și nici măcar o nuntă (sorry, Hugh!), plus o promisiune mereu amînată și împlinită cu aproximație, cînd e poate prea tîrziu.

Familia Swart se transformă (și dezintegrează încetul cu încetul) pe parcursul cîtorva zeci de ani, la fel cum se transformă și societatea sud-africană, care e urmărită din plin Apartheid pînă spre zilele noastre. Am avut, trebuie să recunosc, o mare problemă cu familia asta de albi, pentru că vocea cititorului din capul meu avea un accent specific persoanelor de culoare (multă culoare), nici măcar așa mai caramel, gen Trevor Noah. Așa că am uitat de multe ori că ei erau ăia privelegiații din poveste. Și apropo de asta: mi-ar fi plăcut să scrii despre o familie de culoare? Da, dar nu te condamn, e povestea ta. Mi-ar fi plăcut în schimb să-i fi acordat lui Salome, adevăratul personaj principal al romanului—deși din umbră—mai mult spațiu în poveste? Da, cu siguranță, și poate ăsta îl văd ca un mic minus, dar nu stăm acum să contabilizăm. În fine, e o poveste bună, asta e important. Dacă merita sau nu Bookerul, nu e treaba mea, văd că s-au iscat discuții, nu mai are lumea hobbyuri, zău.

Nu promit  nimic legat de citiri în continuare, dar mă bazez că dacă e ceva remarcabil va ajunge și la mine.

L.

P.S. Aud că apare în curînd și traducerea în română.