Nu știu ce fel de cărți poștale se trimit cu ocazia centenarului morții, mai vesele, mai sumbre sau poate nu se trimit deloc. Așa că mă limitez la această mică scrisoare, prin care-ți transmit că după mulți ani (12!) de la Umbra fetelor în floare am ajuns în sfirșit și la Guermantes. N-am planificat ca să coincidă cu evenimentul—că atunci i-aș fi dedicat poate tot anul—așa s-a întîmplat.
Țin să-ți mulțumesc că volumele marelui (la propriu, la figurat, oricum) tău roman nu au nevoie să fie citite fix unul după altul, așa că nu simt c-am pierdut nimic din firul acțiunii și n-a fost nevoie de nici o madlenă care să mă transporte înapoi în universul tău. Am regăsit decadența Belle Époque, afacerea Dreyfus, dar și un narator ușor infatuat (ce mai, un stalker!) de ducesa de Guermantes, modernă și inteligentă, amiciția cu Saint-Loup și nesfîrșitele cine în saloane sofisticate populate de snobi. Ne aflăm, desigur, în plin proces de maturizare a naratorului, timpul nu e încă pierdut, simt că urmează lucruri importante pentru el și abia aștept să văd ce-i rezervă viitorul.
Salutări și lui Eric Karpeles (care a făcut o muncă genială și minuțioasă), a cărui carte Paintings in Proust am răsfoit-o și mai demult, dar pe care acum chiar am folosit-o pe post de companion de lectură.
În speranța că vreo editură din România publică integral romanul într-un viitor nu foarte îndepărtat (în sensul în care un cititor poate cumpăra toate volumele odată), promit că revin mai repede de un deceniu.
xo,
L.
P.S. Hai că mi-am amintit de scrisorile către vecină-ta, deci nu sînt chiar 12 ani de cînd nu ne-am citit. Sincer, și pe mine m-ar fi enervat să am ca vecin un dentist și să-i aud freza toată ziua, în timp ce eu încerc să scriu marea capodoperă a literaturii universale.
Dragă scriitorule 
Lasă un răspuns